Bărbat găsit inconștient într-un magazin din Florești. A fost salvat de un polițist și un jandarm

by admin

Un polițist și un jandarm, aflați în patrulare în comuna Florești, au salvat viața unui bărbat care făcuse infarct în interiorul unui magazin. Alertați de un taximetrist, cei doi au intervenit prompt și i-au acordat bărbatului primul ajutor, până la sosirea ambulanței.

„Probabil că azi, mulți dintre noi ne-am început ziua cu o constatare: Vineri 13! În rândul celor superstițioși este considerată o zi predispusă la ghinion sau care poate aduce chiar nenorociri.  Vă aducem însă un argument pentru a nu ne lăsa îmbrăcată rațiunea în frică și întărirea convingerii că în oamenii de lângă noi putem găsi sprijin în situații grele. 

Începem cu grija manifestată de un domn taximetrist, care a anunțat echipajul Secției 6 Poliție Florești, aflat în patrulare pe strada Eroilor, despre faptul că în interiorul unei societăți comerciale, se află o persoană în stare de inconștiență.

Agentul șef de poliție Salem Eduard, alături de sergentul-major din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi, Bugeag Cătălin s-au înțeles din priviri, fără să stea pe gânduri, despre cum pot interveni în ajutor.

În timp ce colegul nostru a poziționat corespunzător bărbatul și a început manevrele de resuscitare prin masaj cardiac, colegul de arme, Cătălin, a sunat rapid pentru solicitarea ajutorului medical ISU SMURD. Efortul nu a fost în zadar, manevrele primului ajutor acordate corect de Eduard până la sosirea specialiștilor au fost esențiale în lupta pentru viața bărbatului.  În cele din urmă bărbatul de 46 de ani a fost stabilizat, fiind transportat la o unitate medicală.

Grijă pentru oameni, cunoștințe de bază pentru acordarea primului ajutor, curaj, unitatea echipei și dăruirea specialiștilor. Cuvinte cheie care azi au un singur înteles: Viață!”, au povestit pe rețelele de socializare reprezentanții IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza