VIDEO: Bărbat căzut de la etaj în Mănăștur. Poliția a deschis un dosar penal

by admin

Un bărbat în vârstă de 65 de ani și-a pierdut viața joi după-amiaza, după ce a căzut de la etaj. Incidentul a avut loc pe strada Parâng, din cartierul Mănăștur. 

„Din primele informații, în jurul orei 13:45, poliția municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la o persoană căzută de la etajul unui imobil din cartierul Mănăștur.

În urma verificărilor preliminare, s-a stabilit identitatea persoanei, respectiv un bărbat de 65 de ani, din Cluj-Napoca. La fața locului au fost luate primele măsuri de salvare, însă, din nefericire, a survenit decesul bărbatului”, a transmis IPJ Cluj.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza