Bani din PNRR pentru dotări și echipamente IT în 34 de biblioteci clujene

by Christian Suciu

Consilierii Județeni vor supune dezbaterii în cadrul ședinței ordinare din data de 28.03.2024,232 un proiect de hotărâre care vizează aprobarea inițiativei „ClujDigitalHub@BibliotecaTa”, cuprinzând activități de modernizare/ extindere a 2 biblioteci și dotare cu echipamente IT a 32 de alte biblioteci, din județul Cluj. Bugetul total alocat acestui proiect se ridică la  4.004.370,35 lei, cu T.V.A. inclus și va despus spre finanțare în cadrul PNRR.

”Într-o eră a digitalizării este esențial ca și bibliotecile să se alinieze evoluției tehnologice, astfel încât să ofere oportunități de dezvoltare a abilităților și competențelor celor care le trec pragul. Ne dorim ca, în cel mai scurt timp posibil, acest proiect să fie implementat, fiind convinși de impactul pozitiv pe care îl va avea. ”, a comunicat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Proiectul „ClujDigitalHub@BibliotecaTa” va fi promovat pentru obținerea de sprijin financiar în cadrul investiției 17. Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale. Apel 2.

Solicitantul fondurilor va fi Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj-Napoca, iar parteneri sunt UAT-urile: Așchileu, Băișoara, Borșa, Buza, Cămărașu, Cătina, Câțcău, Chinteni, Chiuiești, Ciucea, Cornești, Dăbâca, Dej, Frata, Gherla, Huedin, Iclod, Jucu, Mărgău, Mihai Viteazu, Mintiu Gherlii, Moldovenești, Negreni, Panticeu, Recea Cristur, Săcuieu, Săndulești, Tritenii de Jos, Turda, Unguraș, Vad, Viișoara, Vultureni.

Prin proiect, minim 2.700 de cetățeni din categorii defavorizate – persoane cu dizabilități, seniori, femei (casnice), șomeri, străini și minorități naționale – și din comunitățile rurale vor beneficia de formare pentru dezvoltarea competențelor digitale de bază în bibliotecile transformate în hub-uri digitale și în cele dotate cu echipamente noi.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza