Austria a modificat regulile de intrare pe teritoriul ei. Vezi aici noile măsuri luate de autoritățile de la Viena

by admin

Austria a adoptat noi reguli de călătorie pentru cetățenii care doresc să intre pe teritoriul ei. Noile măsuri se vor aplica începând de sâmbătă, 19 decembrie, și vor fi în vigoare pe o perioadă nedeterminată, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe de la București.

Astfel, potrivit noilor reguli, persoanele care doresc să intre în Austria, inclusiv cetățenii români, vor fi plasate în carantină imediat după intrarea pe teritoriul austriac, pentru o perioadă de 10 zile, la domiciliu sau într-o locație adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate din bugetul personal.

Măsura plasării în carantină poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecția cu SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), făcut nu mai devreme de a 5-a zi de la intrarea în Republica Austria, cheltuielile fiind suportate de către persoanele în cauză, se arată în informare. 

De asemenea, toate persoanele care intră în Republica Austria trebuie să completeze şi să deţină în format fizic formularul Declaraţie de carantină, care poate fi descărcată de la următoarele adrese:

https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2020_II_563/COO_2026_100_2_1816336.pdfsig

https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2020_II_563/COO_2026_100_2_1816335.pdfsig

În situaţia în care cetăţeanul străin nu poate prezenta dovada care să ateste domiciliul sau o cazare adecvată, autorităţile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria. Noile măsuri privind condiţiile de intrare se aplică inclusiv turiştilor.

Vor fi exceptate de la măsura carantinei şi pot intra fără restricţii în Republica Austria persoanele care călătoresc din Australia, Finlanda, Irlanda, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Republica Coreea, Uruguay şi Vatican şi prezintă documente justificative care să ateste faptul că, în ultimele 10 zile, s-au aflat pe teritoriul statelor respective.

Totodată, persoanele care fac parte din anumite categorii profesionale sunt exceptate de la măsura carantinării dacă prezintă rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR sau antigen pentru infecţia cu SARS-CoV-2, redactat în limba germană sau engleză, prelevat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării în acest stat: personalul diplomatic şi angajaţii organizaţiilor internaţionale, personalul aflat în misiune umanitară, persoanele care intră din motive profesionale, însoţitori ai persoanelor care călătoresc din motive medicale, persoanele care sosesc pentru a răspunde unei îndatoriri juridice sau administrative obligatorii, precum prezentarea la citaţii în procese juridice.

În lipsa rezultatului negativ al unui test, persoanele respective şi cele cu care locuiesc sunt obligate să se supună unei perioade de carantină de 10 zile la domiciliu (sau într-o locaţie adecvată ale cărei costuri trebuie suportate din bugetul personal), imediat după intrarea în Republica Austria. Măsura plasării în carantină poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test molecular negativ tip PCR sau antigen efectuat în această perioadă.

Cu privire la tranzit, acesta este permis în regim permanent, fără oprire (înnoptare) pe teritoriul Republicii Austria spre destinaţii din alte state şi fără aplicarea măsurii de carantină sau prezentarea unui test pentru infecţia cu SARS-CoV-2, dacă deplasarea spre statul de destinaţie este justificată corespunzător. Autorităţile pot solicita prezentarea unor documente care să asigure intrarea în statul de destinaţie: acte de domiciliu, rezidenţă, drept de şedere, contract de muncă sau orice altă dovadă a necesităţii intrării, de exemplu adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 şi 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0043 699 117 26027.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza