Au început lucrările de asfaltare la DJ 107T Mărișel-Măguri Răcătău

by Christian Suciu

Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au anunțat începutul lucrărilor de asfaltare pe lotul 2 al Drumului Județean DJ 107 T Mărișel-Măguri Răcătau. Lucrările, în ansamblu, vizează sectorul în lungime de 15,6 kilometri, cuprins între kilometrul 8+000 și kilometrul 23+600.

”Continuăm lucrările de întreținere pe acest drum județean prin asfaltarea unui sector care traversează una dintre cele mai spectaculoase zone ale județului. Vor avea de câștigat, cu siguranță, atât comunitățile din zonă cât și turismul care va fi, astfel, impulsionat”, a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

De asemenea, sunt executate mai multe tipuri de lucrări constând în plombarea gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice, colmatarea mecanizată a rosturilor și a crăpăturilor, tratarea burdușirilor și a tasărilor, lucrări de asigurare a scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea și desfundarea șanțurilor, rigolelor și a podețelor, completarea de acostamente cu material pietros, refacerea camerei de cădere și a timpanelor la podețe, precum și montarea de parapet metalic.

Totodată, forul administrativ județean a demarat, recent, lucrări și pe raza Lotului 1, pe tronsonul  cuprins între kilometrul 0+000 și kilometrul 5+000 al drumului județean DJ 107T.

FOTO:

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza