Au început înscrierile la facultate. Dosarele pot fi depuse on-line. Ce conțin acestea

by admin

După ce au trecut printr-un car de emoții în urma susținerii examenului de Bacalaureat, pentru absolvenții clasei a XII urmează o altă etapă plină de suspans. Aceștia se pot înscrie la facultate, începând de astăzi, 12 iulie. Ca urmare a pandemiei, cele mai căutate universități din Cluj au anunțat că înscrierile vor avea loc on-line, iar pentru asta, candidații vor fi nevoiți să întocmească un dosar digital care va fi încărcat direct pe site-ul de admitere. 

În funcție de specializările alese, probele de concurs, tematica şi bibliografia sunt afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi, iar informațiile complete pot fi găsite accesând site-ul oficial. În cazul în care unii dintre absolvenți întâmpină dificultăți în vederea completării dosarului electronic, aceștia au posibilitatea de a-i contacta direct din platformă pe membrii comisiei de admitere.

Universitatea “Babeș-Bolyai

UBB va scoate la concurs, pentru anul universitar 2021-2022, un număr de 5.279 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, 10.670 de locuri în regim cu taxă și 2.840 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Din aceste locuri bugetate, 30 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie rromă, 188 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, 15 se alocă pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială, în timp ce alte 128 de locuri au fost alocate românilor de pretutindeni.

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 12 și 29 iulie 2021. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponible pentru fiecare dintre cele 22 de facultăți ale UBB.

Informații pentru admitere: https://admitere2021.ubbcluj.ro/

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV)

Înscrierile la cele patru facultăți din cadrul USAMV: Agricultură, Știința și Tehnologia Alimentelor, Horticultură, Zootehnie și Biotehnologii se pot realiza on-line în perioada 12 iulie – 6 august. La Facultatea de Medicină Veterinară înscrierea va avea loc on-site, deci puțin mai diferit, deoarece examenul de admitere (testul) se va finaliza doar on-site.

Pentru candidații pe locurile bugetate: documentele se depun în original la înscriere sau la confirmarea locului! Candidații care nu depun documentele în original la confirmarea locului prin semnarea contractului pierd locul.

Informații pentru admitere: https://admitere.usamvcluj.ro/

Universitatea Tehnică (UTCN)

Înscrieri 12 – 18 iulie

Înscrierea online cuprinde secțiuni care trebuie completate după susținerea și promovarea examenului de bacalaureat (conform calendarului admiterii 2021).
Pentru înscriere ai nevoie de:
– un dispozitiv de tip desktop, laptop, tabletă sau telefon mobil;
– o adresă personală de e-mail pe care să o monitorizezi constant;
-> 15-20 minute pentru completarea câmpurilor obligatorii, încărcarea documentelor
fotografiate/scanate, selectarea facultății și a domeniilor de studiu la care vrei să te înscrii.

Informații pentru admitere: https://admitereonline.utcluj.ro/

Conducerea Universității a pus la dispoziție pe site-ul oficial o statistică live care cuprinde informații despre fiecare specializare în parte. Acestea conțin numărul de locuri, numărul absolvenților înscriși, dar și concurența.

Două din cele 12 facultăți din cadrul UTCN au păstrat examenele față în față: Facultatea de Automatică și Calculatoare – candidații vor da examen grilă la matematică, iar la Facultatea de Arhitectură, candidații vor avea probă de desen și prezentarea unui portofoliu.

Care sunt noutățile de anul acesta?

“În premieră, în acest an, pe platforma de admitere, cu trimitere la fiecare specializare în parte, fiecare candidat poate să vadă ce înseamnă specializarea respectivă, ce studiază acolo, ce oportunități studențești are, de ce mobilități poate să beneficieze și care sunt angajatorii potențiali pentru cei care se absolvă”, a declarat purtătorul de cuvânt UTCN, Mirela Botan.

Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”

UMF organizează examen de admitere în ciclul universitar de licență, sesiunea iulie 2021. Înscrierea candidaților în platforma on-line (depunerea dosarelor de înscriere de către candidați) se va desfășura în perioada 12 – 18 iulie.

  • Afişarea listelor cu candidaţii înscrişi și repartizarea acestora pe săli – 22 iulie
  • Examen scris de admitere la programele de studiu: Farmacie, Asistență Medicală Generală, Radiologie și Imagistică, Balneo-fiziokinetoterapie și Recuperare, Tehnică Dentară, Nutriție și Dietetică – 24 iulie
  • Contestaţii la întrebări în interval de două ore de la încheierea probei de concurs – 24 iulie
  • Examen scris de admitere la programele de studiu: Medicină și Medicină Dentară – 25 iulie
  • Contestaţii la întrebări în interval de două ore de la încheierea probei de concurs – 25 iulie
  • Afişarea rezultatelor – 26 iulie
  • Contestaţii la notă – 27 iulie, în intervalul orar 9:00 – 13:00
  • Afişarea rezultatelor finale după contestaţii – 28 iulie
  • Confirmarea locurilor – 29 iulie – 13 august

Informații pentru admitere: http://www.umfcluj.ro/educatie-ro/admitere-ro/licenta-ro/itemlist/category/236-ghidadm2021

Ce conține un dosar complet de înscriere la facultate: diploma de bacalaureat, foaia matricolă, certificat de naștere, buletin, adeverința medicală, chitanța de la plata taxei de admitere, scrisoare motivațională/de intenție (acolo unde se cere).

Te-ar putea interesa si

Comenteaza