Asociația Pro Infrastructură: Proiectul metroului din Cluj este blocat și riscă să piardă finanțarea europeană

by admin

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură trag un semnal de alarmă cu privire la proiectul metroului din Cluj. Ei spun că proiectul este blocat și există riscul să nu poată fi finanțat din fondurile europene cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență, așa cum speră autoritățile locale.

„Deși este prezentat ca un viitor proiect de succes în Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), metroul din Cluj-Napoca evaluat la un miliard de euro este în prezent blocat în incompetență și birocrație, existând riscul de a rata acest tren al finanțării europene.

Includerea proiectelor în acest PNRR presupune finalizarea studiilor și contractarea lucrărilor până cel târziu în anul 2022. În aceste condiții, proiectul metroului din Cluj-Napoca aflat în etapa studiului de fezabilitate este într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea acestui studiu, iar apoi lansarea și finalizarea licitației pentru lucrări până în 2022”, au scris reprezentanții Asociației.

Cei de la Pro Infrastructură arată cu degetul spre Primăria municipiului, care pare a nu înțelege importanța acestui proiect și solicită avize și autorizații de multe ori inutile. 

„Ei bine, primăria Cluj-Napoca pare că nu înțelege importanța acestui proiect, abordând relația cu prestatorul angajat să realizeze studiile într-o manieră ultra-birocratică, de multe ori inutilă. Astfel, deși legea prevede derogări speciale pentru proiectele de interes național finanțate din fonduri europene, primăria a solicitat autorizații de construire, avize și numeroase formulare inutile pentru realizarea forajelor geotehnice. Până la soluționarea acestei situații, proiectul este blocat. 

O întârziere de până la 6 luni în pornirea studiilor geotehnice ar putea anula șansele contractării lucrărilor în 2022 și, astfel, ar însemna ratarea finanțării europene din PNRR.

Solicităm primăriei Cluj-Napoca mai mult profesionalism în gestionarea marilor proiecte de infrastructură extrem de necesare în regiunea nord-vest. Doar cu o abordare pro-activă vor fi transformate în realitate aceste investiții de miliarde într-un orizont de timp rezonabil”, au mai transmis reprezentanții Pro Infrastructură.

Planul Național de Redresare și Reziliență cuprinde mai multe investiţii în lucrări publice, printre care şi autostrăzi şi noi linii de metrou. Finanțarea ar urma să fie asigurată din fonduri europene. România va avea la dispoziție în următorii patru ani peste 30 miliarde de euro de la UE pentru redresarea economiei după pandemia de COVID-19, bani alocați prin mecanismul de redresare numit NextGenerationEU.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Tz D 23/11/2020 - 13:19

Este vorba despre oamenii aceia extrem de competenti și foarte Ocupați ai dnului Boc, de care acesta nu se poate dispensa? Măcar parte dintre ei, despre care, se spune tot mai apăsat ca taie frunză la câini. Domnu’ Boc, domnu’ Tise, nu este necesar sa aveți o armata de funcționari in instituțiile pe care le conduceti. Sunt necesari puțini da’ buni. Se pare ca domniile voastră preferați cealaltă variantă, cu mulți dar proști. Ei nu cred ca eu și clujenii in general, v-au dat votul sa va înconjurați de nulității și lipitori de afișe. Pe ăia sa-i plătiți domnia voastră și partidul. Noi dorim funcționari profesioniști și competenti..

Raspunde

Comenteaza