AS ROMA – CFR 5-0: CAMPIOANA, ÎN GENUNCHI ÎN CAPITALA ITALIEI

by Cristina Mihaila
  • CFR Cluj nu a avut nicio şansă contra celor de la AS Roma şi a pierdut cu 5-0 meciul jucat pe Stadio Olimpico în etapa a treia a fazei grupelor UEFA Europa League 2020/2021. Mkhitaryan a deschis scorul încă din primul minut de joc, Ibanez a făcut 2-0 în minutul 24, iar Mayoral a reuşit doppieta în minutele 34 şi 84, pentru ca Pedro să închidă tabela în minutul 89.
  • Campioana României rămâne cu patru puncte, Roma ajunge la şapte, şi aşteaptă meciul Young Boys – ŢSKA Sofia, programat la 22:00, pentru a şti de pe ce poziţii atacă returul contra romanilor, programat după pauza competiţională.

Degeaba a încercat Dan Petrescu să-l tragă pe Hoban al cincilea fundaş, în zadar au fost eforturile de a-şi capacita eforturile, pentru că meciul a început de la 1-0. După doar 57 de secunde, Spinazzola l-a ameţit pe Susic, a centrat perfect, iar capul lui Mkhitaryan a spulberat din start orice urmă de speranţă. Şutul lui Djokovic (5) din poziţia în care Culio marca acum 12 ani părea să anunţe vremuri mai bune, Hoban (23) l-a întins pe Pau Lopez, dar, imediat, Ibanez s-a înălţat la un corner şi l-a învins şi el cu capul pe Bălgrădean pentru un 2-0 logic. CFR a continuat să nu conteze, mijlocul a fost depăşit vizibil, viteza de joc a romanilor a fost prea mult pentru defensiva coordonată de Camora, iar Mayoral (34), din pasa lui Peres, după o acţiune rapidă de contraatac, a fost doar o confirmare că vorbele lui Petrescu de dinaintea jocului aveau acoperire. A încercat Deac (40) şutul care să rebage în joc trupa din Gruia, dar nu a nimerit ţinta şi prima repriză de pe Olimpico s-a terminat abrupt, cu un 0-3 cât se poate de grăitor.

Când Roma se relaxează, CFR nu rezistă

În timp ce Fonseca i-a scos pe Spinazzola, Mkhitaryan şi Veretout, cei mai buni trei oameni din prima repriză, Dan Petrescu i-a aruncat în luptă pe Pereira şi Păun, iar primul a reuşit să aducă plusul de viteză în linia ofensivă. Chiar şi aşa, Mayoral putea face 4-0 în minutul 67, iar prima mare şansă a CFR-ului a venit în minutul 73, când Pau Lopez a respins execuţia spectaculoasă a lui Nicolae Carnat, aflat la debutul european. Acelaşi Carnat semnează al doilea moment ofensiv bun, cu intrare în careu şi cădere după un duel cu Pellegrini, dar Jug nu e impresionat şi nu arată punctul de la 11 metri. În lipsa VAR-ului, decizia rămâne în picioare. În lipsa lui Dzeko, ajutat de o respingere greşită a lui Manea, Borja Mayoral a făcut dubla în minutul 84, iar Pedro (89) a tras cortina peste cea mai grea înfrângere europeană din cariera lui SuperDan.

Vedeti cele mai importante momente din meci pe looksport.ro.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Urmează o perioadă aglomerată pentru CFR Cluj 24/11/2020 - 13:30

[…] eșecul cu 0-5 din meciul tur de la Roma, pentru CFR Cluj acesta poate fi momentul […]

Raspunde

Comenteaza