APEL UMANITAR: Un băiețel de numai 2 ani, diagnosticat cu cancer, are nevoie de 500.000 de euro pentru un tratament în străinătate

by admin

Un băiețel în vârstă de numai 2 ani, diagnosticat cu cancer, are nevoie de un tratament în străinătate. Tratamentul poate fi efectuat doar la o clinică din Franța, dar costă 500.000 de euro. Părinții săi nu au acești bani și fac apel la clujenii cu suflet mare pentru a reuși să strângă suma necesară.

„Îmi este foarte greu să scriu aceste rânduri, dar vreau să vă răsplătesc toată mobilizarea de până acum. Vom fi veșnic recunoscători tuturor celor care s-au alăturat lui Sasha.

Sasha este băiețelul meu și al soțului, Mihai Bogdan, dar și fratele Natashei (4 ani). Sasha s-a născut chiar aici în Cluj-Napoca acum ceva mai mult de 2 ani, la Spitalul Județean. Urma că în această toamna să înceapă grădinița. Dar planurile noastre și ale lui au fost date peste cap.

În urmă cu câteva luni, Sasha a început să refuze să mai mănânce anumite feluri de mâncare, pe care înainte le înfuleca. Au urmat apoi diferite episode în care se plângea de dureri de burtică. Încet, încet a început să refuze total mâncarea, iar în 22 mai ne-am programat la clinică Medlife pentru a face ecografie. Atunci coșmarul a început să devină realitate. Am fost trimiși la Secția Oncologie Pedi 2, unde a venit cruntul diagnostic. A urmat aproape o luna de internări, analize (care nu au ieșit prea bine), biopsii, zile întregi de febra mare și multă suferință pentru Sasha.

Am luat legătură cu mai mulți părinți care au copii cu diagnostic la fel sau asemănător lui Sasha. După ce am ascultat mai multe păreri și ne-am consultat în familie, am decis că cea mai bună soluție pentru copilul nostru drag este Clinică Gustave Roussy din Paris. În alte cazuri asemănătoare, decontul a fost în jurul a 500.000 euro, dar așteptăm actele medicale să fie traduse în engleză și cu ajutorul doamnei Amalia Năstase, căreia îi mulțumim din suflet, acestea vor ajunge la doctorii clinicii din Franța.

În acest moment eu cu Sasha suntem internați pe secția de Chirurgie Infantilă în Cluj-Napoca, urmând ca luni să fim transferați la Institutul Oncologic. Va rog din suflet să continuați să faceți cunoscut cazul lui Sasha.

Orașul Cluj-Napoca este un oraș mare și un oraș potent financiar. Rog toți oamenii simpli, vedete locale, oameni de-ai locului, oameni politici să ne ajute cu tot ce pot. Multă sănătate tuturor!”, este apelul disperat al mamei lui Sasha.

Cei care doresc să doneze bani pentru Sasha o pot face în conturile următoare:

Cont: RO97BTRLRONCRT0622007501 -cont de RON 

          SWIFT: BTRLRO22

          RO47BTRLEURCRT0622007501 -cont in EURO

          SWIFT: BTRLRO22

          RO05BTRLGBTCRT0622007501 -cont in GBP

          SWIFT: BTRLRO22

Titular cont: Rotariu Andreea Oana 

Deschise la Banca Transilvania 

CEC BANK 

Cont: RO96CECEC001946371478511 -cont in RON 

          SWIFT: CECEROBUXXX

          RO12CECEB000B2EUR1430457 -cont in EURO

          SWIFT: CECEROBUXXX

Beneficiar Rotariu Andreea Oana 

Adresa:Porii 135 B Ap 1 localitate Florești, județul Cluj Napoca.

Cod Postal:407280

Număr de telefon: 0744984995 cu BTpay

Te-ar putea interesa si

Comenteaza