Amenzi de mii de lei pentru un centru de bătrâni din Cluj-Napoca

by admin

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au făcut un control centrul de îngrijire a vârstnicilor „St. Johann” din Cluj-Napoca. În urma controlului, centrul a fost amendat cu 15.000 de lei și s-a dispus relocarea beneficiarilor în alte locații deținute de asociația respectivă.

„În  data de 08.11.2023, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj prin CJPC Cluj, a continuat acțiunile de control la operatorii economici care prestează servicii de îngrijire a persoanelor vârstnice în baza unei sesizări aferente centrului St. Johann, din municipiul Cluj Napoca.

Acțiunile s-au derulat în cadrul campaniei Academia Comisarilor – în care sunt implicați tinerii noștri colegi – și au urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu. Drept urmare, comisarii CJPC Cluj au identificat mai multe deficiențe, pentru care au aplicat  2 amenzi contravenționale în cuantum de 15.000 lei .

Totodată, au fost dispuse măsurile  complementare de:

  • oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 500 de lei
  • oprire temporară a prestării serviciilor la blocul alimentar, spațiul aferent kinetoterapiei  până la remedierea deficiențelor
  • Relocarea în maxim 30 de zile a beneficiarilor în locația nouă sau celelalte locații deținute de asociație”, au transmis reprezentanții CJPC Cluj.

Neregulile înregistrate de echipele de control au fost:

1.     existența în blocul alimentar a unui geam defect

2.     modificarea stării termice a produselor

3.     folosirea unor preparate și produse fără elemente de identificare- caracterizare  

4.     folosirea unor vitrine frigorifice, pentru depozitarea produselor și preparatelor, insalubre, cu praf în exces, rugină și chedere pline de mucegai

5.     utilizarea veselei din plastic și a unor ustensile de lucru cu manere de lemn sau plastic, precum și a veselei smălțuite cu ciobituri in exces

6.     folosirea unor spații de depozitare neigienizate, cu rafturi cu rugină, improprii depozitării produselor alimentare

7.     folosirea unor spații nerenovate, insalubre, cu gresie lipsă sau spartă, cu scurgeri de canalizare defecte,   calorifere cu rugină, îmbâcsite, pline de praf și depuneri de produse, mobilier degradat

8.     folosirea unor coșuri/tomberoane pentru reziduuri fără capace, în zona de preparare a alimentelor , în camere  de cazare și băi

9.     utilizarea unor lenjerii de pat și saltele neconforme, neigienizate, cu pete

10. incinta bailor  aveau vasele wc neigienizate, usi defecte

11. scarile de acces intrare cu gresia spartă, incinta exteriorului  neamenajat

12. folosirea unor paturi neconforme, uși și geamuri defecte

13. prezența insectelor în incinta camerelor și instalații electrice neconforme

14. lipsa soluție dezinfectantă pentru vesela în blocul alimentar

15. lista meniu incompletă,  nerespectată prin oferirea altor preparate față de cele prevăzute, și gustare neacordată la ora 11

16. infiltrații din zona acoperișului în camere, bucătărie, sala de mese, holuri

Comisarii CJPC Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor indiferent de serviciile de care beneficiază și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare, mai transmite CJPC Cluj.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza