Alin Tișe continuă atacurile la adresa conducerii PNL: „Organizația Cluj nu va putea fi condusă niciodată de nulități politice”

by admin

Președintele Consiliului Județean Cluj continuă atacurile la adresa conducerii PNL. Alin Tișe acuză lipsa de consultări în cadrul filialei județene pentru susținerea unei persoane pentru funcția de ministru. De asemenea, Tișe a avut și un mesaj dur pentru cei care, spune el, vor să pună mână pe filiala Cluj a PNL: organizația nu va putea fi condusă niciodată de nulități politice.

„Nu îmi amintesc să fi discutat în organizația Cluj susținerea vreunei persoane pentru postul de ministru. Ori să se fi supus la vot. Supunerea la vot în partid, a nominalizărilor, este o practică democratică, așa cum am fost supuși votului atât eu cât și primarii când am candidat la primării sau consiliul județean.

Cineva crede că, prin susținerea unor persoane peste organizația Cluj, va reuși să pună mâna pe filiala Cluj. Ca și cum partidul acesta este doar al lor. Așa știu să facă politică, pentru că așa au făcut toată viața și pentru ca altfel nu pot, fiind impotenți politic.

Organizația Cluj, dincolo de faptul că este cea mai performantă din țară, nu va putea fi condusă niciodată de nulități politice!”, a scris Alin Tișe pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Razvan 10/01/2021 - 19:05

el s-o nascut politician, acolo la el in Huedin.
Alin Tise, Born to be a leader

Raspunde

Comenteaza