Actorul Claudiu Bleonț, candidat la primăria Beliș: „Am simțit că eu, dacă mă întorc în oraș, mă usuc și mor”

by admin

Echipa Servus, Cluj s-a deplasat în comuna Beliș pentru a sta de vorbă cu actorul Claudiu Bleonț, cel care a anunțat recent că vrea să candideze pentru funcția de primar al localității din Munții Apuseni. Cunoscutul actor ne-a mărturisit că este îndrăgostit de natură, de peisajele din această zonă și dorește să facă ceva pentru ca lucrurile să se schimbe în bine.

„Dacă undeva exista în mine ceva mai mult decât iubirea pentru natură, pentru Apuseni, eram, nene, o deputăție, un europarlamentar, ceva. Un secretar de stat, un Ministru al Culturii. Dar eu vreau să slujesc Belișul. Cam toată lumea simte că acest demers este din inimă și se gândesc că am experiență, relații, dar și cunoaștere. M-am gândit să fac ceva pentru că locuiesc aici. Am o presiune din momentul în care devin primar, să fac ce am promis. Colegii mei, lumea, mass media, să vadă că pariul meu a fost ok. Eu sunt mai expus decât un necunoscut la primăria Beliș”, a declarat actorul Claudiu Bleonț.

Actorul „s-a jucat” puțin cu propria imaginatie și a ajuns la concluzia că trebuie să-și asculte intuiția și în același timp inima. Simte că vrea o schimbare pentru locul în care a stat pe toată durata stării de urgență.

„În mine există o moarte și o renaștere. Am ajuns într-o altă cameră a sufletului meu. Am ajuns să cultiv o sămânță pe care am purtat-o cu mine de când m-am născut și căreia simt acum că trebuie să-i fac loc să crească. Până să iau această decizie, dădeam timpul înainte și înapoi. Mă jucam cu imaginația mea și mi-am dat seama că m-aș distanța dacă aș pleca de aici, din Beliș, unde am stat din 15 martie. Am simțit sincer, cu mâna pe inimă, că eu, dacă mă întorc în oraș, mă usuc și mor. Trebuie să-mi ascult intuiția și inima”, povestește actorul.

Una dintre replicile care l-au făcut să se gândească și să-l determine să realizeze ce își dorește: „În scenariul făcut de Mihai Măniuțiu, după Sofocle, în piesa Aiax <<Așteaptă-te oricând la orișice>>. O degustam în tot timpul lecturilor la teatru. Așa am ajuns să o practic, nu numai să o spun”, ne explică el.

În ceea ce privește primirea sa de către oamenii din Beliș, Claudiu consideră că va putea să facă față și să le câștige încrederea pentru candidatura la funcția de primar.

„A fost un articol, o remarcă. Da, sunt o vinitură, în aceeași măsură în care orice om este o vinitură pe această planetă. Ce înseamnă provincie? Din moment ce pot să fiu actor al Teatrului Național din Craiova sub regia unui mare director și regizor de teatru din Cluj, eu fiind actor al Teatrului Național din București”, încheie Claudiu.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Elena Stoican 05/07/2020 - 21:17

Claudiu Bleonț, te-a trimis Orban la Beliș ca să fii jupuit de cei care nu te doresc acolo! Ce-ai fost, ce-ai ajuns și ce vei fi!? E alegerea ta sau e impunere de la centru?

Raspunde

Comenteaza