Acțiuni de amploare ale procurorilor DIICOT. Sunt vizați interlopii întorși în țară din cauza pandemiei

by admin

Aproape toți procurorii DIICOT sunt implicați într-o acțiune de amploare împotriva crimei organizate. Magistrații și „mascați” participă, miercuri dimineața, la peste 300 de percheziții, în 24 de dosare penale. Sunt vizate 20 de grupări infracționale, din mai multe județe ale țării.

„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO și a unităților subordonate efectuează un număr de 386 de percheziții domiciliare, în cadrul unor ample acțiuni, vizând destructurarea unor grupări infracționale organizate, acțiuni ce se derulează concomitent pe raza județelor Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Galați, Vrancea, Covasna, Brașov, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Constanța, Călărași, Ilfov, Teleorman, Argeș, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Albă, Caraș-Severin, Timișoara, Arad, Bihor, Satu Mare, Cluj și Bistrița-Năsăud și în municipiului București”, a transmis DIICOT.

Potrivit procurorilor, acțiunile și anchetele vizează destructurarea mai multor grupări infracționale implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată: trafic de droguri de risc și de mare risc, trafic de persoane, proxenetism, trafic de migranți, camătă, criminalitate informatică, evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă, trafic de migranți, înșelăciune sau șantaj. Potrivit unor surse judiciare, sunt vizați în special liderii unor grupări interlope care acționau în afară țării, dar au revenit în România din cauza pandemiei.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza