Accident pe un câmp din localitatea Băbdiu. Un bărbat și-a prins mâna într-un utilaj agricol

by admin

O clipă de neatenție se putea sfârși tragic pentru un bărbat din localitatea Băbdiu, comuna Bobâlna. Aflat pe câmp, acesta și-a prins mâna într-un utilaj agricol și a avut nevoie de intervenția pompierilor.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață pentru a-i oferi sprijin unui bărbat care și-a prins brațul într-un utilaj agricol. Incidentul s-a petrecut în localitatea Băbdiu, comuna Bobâlna, iar pompierii au participat la această misiune cu o autospecială cu modul de descarcerare. De asemenea, în sprijin a fost trimis și un echipaj SAJ. 

Salvatorii au întreprins manevre specifice de extragere, iar victima, un bărbat de circa 30 de ani, a fost conștient și cooperant. Ulterior, echipajul SAJ l-a transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate”, a transmis ISU Cluj.

„În jurul orei 08.20, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au fost sesizați cu privire la faptul că pe un teren agricol din extravilanul localității Băbdiu, o persoană care desfășura activități agricole, ar fi suferit o autoaccidentare în timp ce manevra un utilaj.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat un tânăr de 21 de ani, din comuna Bobâlna, care a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate. În cauză cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit incidentul, într-un dosar penal de vătămare corporală din culpă”, au transmis și reprezentanții IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza