Accident pe strada Oașului între o mașină și o motocicletă!

by Christian Suciu

Un accident rutier a avut loc în cursul acestei zile pe Strada Oașului din Cluj-Napoca între o mașină și o motocicletă. În urma impactului, conducătorul motocicletei a fost rănit și va fi transportat la spital conform echipajelor medicale ajunse la fața locului.

”Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Oașului din Cluj-Napoca. În accident au fost implicate un autoturism și o motocicletă, rezultând o singură victimă. Mai exact, este vorba despre motociclist, conștient și cooperant, acesta primind îngrijiri medicale din partea echipajului de la Serviciul de Ambulanță Județean. Acționăm cu două autospeciale cu modul de descarcerare.”, au informat reprezentanții ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza