Accident pe Calea Florești. O mașină s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului

by admin

O mașină și un autocamion au fost implicate într-un accident rutier produs luni dimineața pe Calea Florești din Cluj-Napoca. Autoturismul s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului dar, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

„Din primele informații, coliziunea s-ar fi produs între un autocamion condus de un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Cluj-Napoca și un autoturism condus de o femeie în vârstă de 33 de ani,  din Cluj-Napoca, care circulau înspre localitatea Florești. După impact autoturismul a fost proiectat într-un arbore situat în apropierea părții carosabile. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale”, a transmis IPJ Cluj.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza