Accident feroviar în Cluj-Napoca. Un bărbat și-a pierdut viața

by admin

Un accident feroviar a avut loc miercuri dimineața pe strada Răsăritului din Cluj-Napoca. Pompierii au intervenit cu mai multe echipaje, dar un bărbat în vârstă de 60 de ani și-a pierdut viața.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente la un accident feroviar petrecut în apropiere de strada Răsăritului. Echipajele au găsit la fața locului un bărbat de aproximativ 60 de ani care prezenta leziuni incompatibile cu viața. 

La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă”, a transmis ISU Cluj.

„Azi, în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Secției Regionale Transporturi Feroviare Cluj au fost sesizați despre producerea unui accident feroviar, fiind implicat un tren care circula pe relația Baia-Mare-Cluj-Napoca, în proximitatea străzii Răsăritului, din municipiul Cluj-Napoca.

A fost declarat decesul unui bărbat, în vârstă de circa 60 de ani. Circulația feroviară nu este blocată.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a avut loc evenimentul”, a transmis și IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

Accident feroviar în Cluj-Napoca. Un bărbat și-a pierdut viața – Revista Presei 10/05/2023 - 11:29

[…] post Accident feroviar în Cluj-Napoca. Un bărbat și-a pierdut viața appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]

Raspunde

Comenteaza