A murit istoricul Vasile Lechintan

by Cristina Mihaila

Istoricul Vasile Lechinţan a murit vineri dimineața, la Clinica de Neurochirurgie din Cluj Napoca, in urma unui accident vascular.

“Am aflat vestea tristă a trecerii la Domnul a distinsului istoric, unul dintre cei mai importanți cercetători contemporani, arhivist, publicist, scriitor, lider civic, un om de aleasă omenie și modestie, domnul profesor VASILE LECHINȚAN!”, scrie jurnalistul Cătălin Andrei.

”Istoricul Vasile Lechinţan este de mult cunoscut clujenilor pentru istoriile savuroase din trecutul Cetăţii pe care le scoate la lumina zilei în seriale publicate în presa locală ori în broşuri (în colaborare) precum Legendele Clujului. Poveştile din Comoara lui Mitruţ au ca punct de plecare date reale culese de autor din documentele de arhivă pe care le cercetează de o viaţă. Clujul secolului al XVII‑lea coboară în pagină prin intermediul a trei copilandri. Clujeanul Mitruţ e călăuză „ocoşă” pentru Dan, puiul de ţăran ce-şi însoţeşte părinţii la târg, şi pentru Ian, copil de nobil polonez refugiat la Cluj din cauza prigoanei religioase din ţara lui. Cei trei descoperă străzi, oameni, întâmplări, locuri tainice, fiind spectatori curioşi şi actori de ocazie în felurite peripeţii, multe cu tâlc. Autorul intervine adesea, între paranteze, pentru a explica un cuvânt sau pentru a lega denumiri vechi de locurile de astăzi ale oraşului. O carte pentru copii, dar şi pentru oameni mari, plăcută şi instructivă”, spun apropiații.

Vasile Lechintan a fost angajat la Arhivele Naționale din Cluj Napoca timp de mai bine de 40 de ani.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza