A fost finalizat noul pod de la Văleni

by admin

Au fost terminate lucrările la noul pod din localitatea Văleni, comuna Călățele. Podul a fost construit de la zero de Consiliul Județean Cluj, după ce vechiul pod a fost afectate de vremea extremă de anul trecut și nu mai era sigur pentru circulația rutieră.

Potrivit reprezentanților CJ Cluj, ca ultimă etapă a lucrărilor, a fost realizată așternerea celor două straturi de asfalt pe suprafața podului, precum și pe calea de rulare, în amonte și în aval de noul pod. De asemenea, au fost montate balustrade de siguranță pe toată lungimea trotuarului destinat pietonilor ce traversează podul, precum și parapeți metalici pe o lungime de peste 60 de metri, inclusiv în zona în care lucrările de modernizare au vizat regularizarea albiei.

„E un pod modern și extrem de sigur, un etalon legat de felul în care ne propunem să reabilităm sau să reconstruim numeroase alte poduri amplasate pe drumurile județene”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Valoarea investiției a fost de 1.250.000 de lei, finanțarea fiind asigurată integral din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj.

Necesitatea executării acestor lucrări a fost determinată de faptul că podul se afla într-o avansată stare de degradare, cauzată de fenomenele hidrometeorologice extreme înregistrate în vara anului trecut. În acest context, după demolarea podului deteriorat, s-a trecut la executarea unuia nou, conform celor mai recente standarde și normative în vigoare, lucrările vizând inclusiv regularizarea albiei aferente.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza