A fost desemnat antreprenorul care va realiza primele lucrări de construcție ale Spitalului Regional de Urgență Cluj

by admin

A fost desemnat antreprenorul care va realiza primele lucrări de construcție ale Spitalului Regional de Urgență Cluj, a anunțat primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu. Potrivit acestuia, Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate a atribuit licitația în valoare de peste 52,7 milioane de lei antreprenorului român Ubitech Construcții SRL. Acesta va avea la dispoziție 8 luni pentru finalizarea lucrărilor, de la emiterea ordinului pentru începerea acestora.

Această etapă presupune lucrări de organizare de șantier, excavare grosieră a pământului, devierea rețelelor de utilități și amenajarea căilor temporare de acces precum și construcția unei incinte etanșe de pereți mulați și ziduri de sprijin din piloți forați. Semnarea contractului va fi posibilă după expirarea perioadei de 10 zile pentru depunerea eventualelor contestații.

La finalizare, Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea o suprafață construită totală de 184.013 mp, din care 176.638 clădirea principală, structurată pe 8 niveluri S+P+5E+Eth, heliport. Suprafața terenului pe care va fi construit viitorul spital este de 143.064 mp.

Mai multe detalii ale proiectului pot fi găsite AICI.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza