A fost asfaltat drumul județean dintre Boian și Frata

by admin

A fost finalizată asfaltarea sectorului de drum județean dintre localității Boian și Frata. Este vorba de un tronson în lungime de peste 13 kilometri, parte a DJ 150 care face legătura între Viișoara și Mociu.

„Mă bucur să pot anunța că în acest moment Drumul Județean 150 este integral asfaltat, de la Viișoara și până la Mociu și că acesta se prezintă în condiții excelente. E un drum extrem de important întrucât tranzitează o zonă vastă a județului și asigură o legătură directă între drumurile naționale DN16, pe direcția Mociu și DN15, pe direcția Câmpia Turzii”, a transmis Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

În prealabil au fost executate lucrări de refacere a sistemului rutier constând în plombări, burdușiri și aducerea la profil a acostamentelor. Totodată, pentru completa finalizare a investiției, vor mai fi executate operațiuni de completare a acostamentelor, curățarea șanțurilor, rigolelor și a podețelor, precum și lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza