7 dintre cele mai populare jocuri în România

by Christian Suciu

În timpul liber, românii obișnuiesc să se relaxeze jucând ceva. Jocurile online au devenit mai populare decât ceva fizice în ultimul deceniu, datorită accesibilității superioare. Dacă vrei să faci o partidă de table în drumul spre birou, nu cari cutia și pulurile după tine, ci scoți telefonul din buzunar și îți măsori priceperea și norocul cu oponenți de aici sau de prin alte țări.

Totuși, jocurile clasice, față în față, au în continuare farmecul lor, atunci când te întâlnești cu prietenii sau când vrei să te distrezi în familie. Sunt câteva jocuri care rezistă de zeci de ani într-un top al preferințelor în care există și noutăți impuse de era digitală.

Iată care sunt 7 dintre cele mai populare jocuri în țara noastră.

Table

Tablele nu se vor demoda niciodată. Cheia succesului în acest joc este un amestec între noroc și strategie. Primordial este norocul, pentru că nu prea ai ceva face dacă tu dai numai 2-1, iar adversarul numai duble. Totuși, e puțin probabil să se întâmple așa. La zaruri aproximativ egale, contează foarte mult planul de joc al fiecăruia. Unii preferă riscul, alții joacă acoperit. Unii se mulțumesc cu o linie, alții vizează din start să ia două linii dintr-un foc.

Șah

Spre deosebire de table, șahul ține sută la sută de strategie, de inteligență și de antrenament. Singurul noroc este să dai de un adversar slab. La fel, poți avea ghinion să întâlnești un „Kasparov” în devenire. Îți poți crea un profil de șahist pe internet și toate victoriile sau remizele îți vor aduce puncte care se vor contabiliza. Cu cât joci mai des și ai rezultate mai bune, cu atât poziția din clasamentul general va fi mai onorabilă. În plus, îți vei cunoaște adevărata valoare, pentru că vei întâlni jucători buni.

Remi:

Știai că piesele de remi au fost inventate de un român, în jurul anului 1930? Este vorba despre Ephraim Herțeanu, care a emigrat în Israel și făcut câteva seturi în curtea sa, apoi a mers din casă în casă pentru a le vinde. În România, remi-ul era una dintre puținele surse de distracție pe timpul regimului comunist. Este un joc de noroc, dar și de strategie. Pulsul crește atunci când urmează să tragi „piatră” de jos, pentru că ești nerăbdător să vezi ce îți pică.

Biliard:

Biliardul se poate juca și pe internet, dar are mai mult farmec să simți tac-ul îl mână și să auzi sunetul natural făcut de două bile care se lovesc. Este un joc de îndemânare și, la nivel foarte înalt, de inteligență. Jucătorii de top calculează traiectoriile în detaliu, fiind favorizați că pe masă nu există nicio imperfecțiune care să deturneze bila, sau să o încetinească. De aceea, când suprafața de joc este perfectă la fotbal, se spune că „terenul este ca o masă de biliard”.

Monopoly:

Monopoly este o incursiune intermediată de imaginație într-o lume a bogătașilor. După ce dai de câteva ori cu zarul, te poți trezi latifundiar. Începe lupta pentru putere cu ceilalți jucători. În general, este un joc de noroc, pentru că soarta îți este decisă în mare parte de rostogolirea zarului. Totuși, poți lua decizii care să încline balanța în favoarea ta chiar dacă zeița Fortuna un îți zâmbește.

Păcănele:

Foarte mulți români se distrează cu jocuri online păcănele. Acestea sunt cele mai populare jocuri video din cazinourile de pe internet, pentru că sunt accesibile la orice oră și de oriunde, rundele se derulează rapid, există posibilitate unei recompense, iar poveștile spuse prin intermediul simbolurilor de pe role sunt tot mai bine reprezentate grafic. În contextul unui stil de joc responsabil, sloturile oferă un divertisment de calitate.

Fifa:

IFA este, probabil, jocul video cu cei mai mulți fani pretutindeni în lume. Am dat denumirea generică, pentru că produsele EA Sports poartă denumiri diverse. Ultimul lansat este FC 24, dar urmează jocul dedicat Euro 2024, care va fi definitivat după ce se vor cunoaște cu exactitate loturile echipelor naționale participante la turneul final al Campionatului European de fotbal. Din moment ce România se numără printre ele, cu siguranță că microbiștii din țara noastră vor cumpăra în număr mare acest joc, ca să se confrunte cu Belgia înaintea elevilor lui Edi Iordănescu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza