4 mai – Ziua Internațională a Pompierilor. Recomandările acestora pentru Noaptea de Înviere

by Bianca Baraboi

Ziua Internațională a Pompierilor  este sărbătorită anual în data de 4 mai. Sărbătoarea a fost instituită pe 4 ianuarie 1999, după decesul a cinci pompieri în circumstanțe tragice într-un incendiu de pădure din Australia. Data de 4 mai are și o conotație tradițională pentru pompierii din multe țări europene, întrucât în această zi este serbat Sfântul Florian, protectorul pompierilor.

În România Ziua Națională a Pompierilor este sărbătorită pe 13 septembrie.

Pentru ca bucuria Sfintelor Sărbători Pascale să nu fie umbrită de incidente neașteptate, autoritățile reamintesc cetățenilor necesitatea respectării unor măsuri simple atât pe timpul slujbelor religioase, cât și în locuințe.

Credincioșii trebuie să manifeste prudență la utilizarea lumânărilor aprinse, care trebuie ținute la distanță față de haine și păr, evitând apropierea acestora de icoane sau obiecte ce ar putea lua foc.

•⁠ ⁠La întoarcerea acasă, este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile.

•⁠ ⁠Lumânările sau candelele aprinse nu vor fi lăsate nesupravegheate și se va evita deplasarea cu acestea în autovehicule. De asemenea, lumânările sau alte surse de foc nu vor fi lăsate la îndemâna copiilor, care trebuie supravegheați permanent.

•⁠ ⁠O atenție sporită va fi acordată și persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile asupra modului de utilizare a lumânărilor aprinse, pentru a preîntâmpina situațiile în care viața sau bunurile pot fi puse în pericol.

•⁠ ⁠Parcarea autovehiculelor în apropierea bisericilor se va face astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru autospeciale și să nu fie împiedicat accesul la hidranți.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza