300 de cadre ale jandarmeriei mobilizate înaintea meciului dintre CFR și U Cluj

by Christian Suciu

Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj a mobilizat nu mai puțin de 300 de jandarmi înaintea partidei de fotbal dintre CFR și U Cluj ce urmează să înceapă astăzi la ora 19:45 pentru a menține siguranța înauntrul și în afara stadionului pe durata confruntării dintre cele două rivale locale.

” Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, peste 300 de jandarmi, alături de colegii din celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor lua măsuri de prevenire și descurajare a potențialelor incidente pentru deplasarea în condiții de siguranță a suporterilor la și de la stadion precum și pentru asigurarea unui climat de siguranță la nivelul municipiului Cluj – Napoca.

În acest context, conform prevederilor Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, spectatorii sunt obligați să respecte cu strictețe măsurile stabilite de organizator și forțele de ordine, pe trasele de deplasare către/de la locurile de desfășurare a competițiilor, în apropierea și în interiorul bazelor sportive. Spectatorii vor avea acces în stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” doar pe baza biletelor sau invitațiilor puse la dispoziție de organizator, începând cu ora 17:45.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator.” au transmis reprezentanții Jandarmeriei mobile Cluj.

De asemenea, aceștia au anunțat o serie de reguli pentru suporterii celor două formații ce trebuie urmate pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv:

  • Conform prevederilor legale în vigoare, spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care prin natura lor pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
  • Este interzisă introducerea sau afişarea de bannere, inscripţii sau alte mijloace de publicitate vizuală care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
  • Accesul persoanelor cărora le-a fost interzisă intrarea la asemenea genuri de manifestări sportive prin sancţiuni complementare, al persoanelor care se află în stare vădită de ebrietate sau se află, în mod evident, sub influenţa substanţelor halucinogene, este interzis conform prevederilor legale în vigoare.
  • Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului sportiv, Jandarmeria mai adresează spectatorilor următoarele recomandări:
    – să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces (18.30), pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă;
    – să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
    – în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă;
    – părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza