CFR Cluj și-a prezentat oficial noul jucător!

by Cezar Leizeriuc

Campioana României a reușit să aducă încă un jucător în perioada transferurilor de iarnă. „Feroviarii” l-au transferat pe mijlocașul dreapta Răzvan Andronic (19 ani) de la FC Botoșani.

Răzvan Andronic devine astfel, al patrulea jucător fotbalist transferat de CFR Cluj de la Botoșani, după Mihai Bordeianu, Andrei Burcă și Cătălin Golofca. Andronic a jucat 8 meciuri în acest sezon, în Liga 1, reușind să marcheze un gol chiar în partida FCSB – Botoșani 0-2.

Noul fotbalist al celor de la CFR Cluj este cotat la 200.000 de euro de site-ul de specialitate Transfermakt.

„Clubul CFR 1907 Cluj anunță transferul mijlocașului Răzvan Andronic de la FC Botoșani. Născut în Cluj-Napoca, tânărul fotbalist a început fotbalul la Școala Ardealul, iar în 2018 s-a transferat la FC Botoșani. Îi urăm «Bun Venit» în Gruia și cât mai multe realizări în tricoul alb-vișiniu!”, se arată într-un comunicat al clubului feroviar.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza