Zboruri directe spre litoralul românesc de pe Aeroportul din Cluj

by admin

Cei care doresc să își petreacă concediul pe litoral, au la dispoziție zboruri directe spre mare de pe Aeroportul Internațional Cluj. Compania TAROM va lansa, începând cu data de 16 iulie, zboruri pe destinaţia Cluj- Constanţa.  Aceste curse vor fi operate în fiecare zi de joi şi duminică.

„În contextul pandemiei, litoralul românesc aduce în prim plan o ofertă turistică atractivă pentru pasagerii care doresc să călătorească de pe Aeroportul Internaţional Cluj. Staţiunile de la Marea Neagră sunt pregătite pentru a primi turişti în condiţii de maximă siguranţă pe fondul măsurilor de prevenţie existente în România.

Zborurile companiei TAROM vor contribui la redescoperirea obiectivelor turistice româneşti, fiind susţinut astfel turismul autohton. De asemenea, aceste zboruri nu prezintă niciun risc pentru pasageri, compania aeriană şi Aeroportul Internaţional Cluj asigurându-se întru totul de respectarea măsurilor naţionale şi europene de protecţie pentru COVID-19”, au transmis reprezentanții aeroportului.

Biletele de călătorie se pot achiziţiona direct de pe site-ul companiei aeriene www.tarom.ro, iar pachete turistice cu zborul inclus sunt deja în vânzare la tour-operatorii şi agenţiile de turism din Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza