Vlad Pop a ajuns la Constanța. Clujeanul a alergat 620 de km pentru copii cu afecțiuni oncologice

by Cristina Mihaila

Clujeanul Vlad Pop a ajuns aseară la malul mării, după o cursă de 620 de kilometri pe care a început-o pe 1 Martie, din Cluj-Napoca. A parcurs distanța în mai puțin de 8 zile și a avut un scop nobil: strângerea de fonduri pentru tratamentul și îngrijirea copiilor bolnavi de cancer.

”Vlad a ajuns la malul mării, la Constanța, undeva pe la 19:40. Vreo 620 de kilometri, pe jos, în 7 zile și jumătate. Azi i-am spus că în ultima zi kilometrii nu se mai adună, se scad. Până acum calculam 92 km + 77 km + 89 km și tot așa la sfârșitul fiecărei seri. Azi au fost din oră în oră 58, 51, 44 până când au rămas sute de metri și într-un final doar câțiva pași. La sfârșit a păstrat putere cât să vă mulțumească cu un zâmbet pentru toate SMS-urile trimise în sprijinul educației copiilor care luptă cu cancerul”, au scris susținătorii lui Vlad Pop pe rețelele de socializare.

Cei care doresc să susțină cauza pot dona în continuare printr-un SMS în valoare de 2 euro cu textul BURSA la 8844.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza