VIDEO: Tânăr din județul Cluj reținut pentru trafic de canabis. A înființat o cultură proprie

by admin

Polițiștii BCCO Cluj și procurorii DIICOT au pus joi în executare mai multe mandate de percheziție în municipiul Gherla și în comuna Fizeșu Gherlii, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Suspectul este un tânăr care ar fi crescut mai multe plante de canabis.

„Din cercetările desfășurate a rezultat faptul că, pe parcursul anului 2023, un tânăr, de 26 de ani, din județul Cluj, ar fi înființat o cultură de canabis, pe care ulterior ar fi recoltat-o. În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite peste 220 de grame de canabis, precum și alte mijloace de probă”, a transmis ISU Cluj.

În baza probatoriului administrat, procurorii  DIICOT au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de tânărul de 26 de ani. În cursul zilei de astăzi, Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă, a bănuitului, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza