VIDEO: Șofer băut și cu permisul suspendat, urmărit de polițiști pe străzile din Cluj. Bărbatul a fost arestat preventiv

by admin

UPDATE: Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca.

Urmărire ca-n filme pe străzile din Cluj-Napoca, după ce un bărbat a refuzat să oprească la un control de rutină al polițiștilor. Oamenii legii au plecat pe motocicletă în urmărirea lui și au reușit în cele din urmă să îl prindă. Așa au aflat că bărbatul se urcase băut la volan, deși avea permisul anulat.

„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto care circula cu autoturismul pe strada București, din municipiul Cluj-Napoca.

Întrucât acesta nu a oprit la semnalele regulamentare, polițiștii rutieri au pornit în urmărirea lui cu 2 motociclete, fiind interceptat la scurt timp pe strada Roșiori din municipiu. Pe timpul urmăririi conducătorul auto a acroșat două autovehicule care se aflau parcate. 

Polițiștii au procedat la imobilizarea bărbatului, ulterior constatând faptul că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice.

De asemenea, în urma verificărilor s-a constatat că bărbatul avea permisul de conducere anulat ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier”, a transmis IPJ Cluj.

Polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, acesta depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza