VIDEO: Motociclist lovit de o mașină în Florești. Două persoane au ajuns la spital cu multiple traumatisme

by admin

Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă seara în comuna Florești. Potrivit IPJ Cluj,  conducătorul unui autoturism, în vârstă de 32 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa pe strada Florilor, la intersecția cu strada Cetății, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un tânăr de 28 de ani, din Cluj-Napoca, pe strada Cetății cu direcția strada Eroilor.

În urma impactului, conducătorul motociclului, alături de pasagera acestuia, o tânără de 25 de ani, au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

„Pompierii sosiți la fața locului au găsit un autoturism și o motocicletă avariate și doi tineri întinși pe jos, în stare de conștiență, cooperanți, dar care suferiseră traumatisme multiple.

Salvatorii le-au acordat primul ajutor calificat, după care victimele accidentului, în vârstă de circa 20 de ani, au fost preluate de către echipajele SMURD în vederea acordării asistenței medicale de urgență și a transportului la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, a transmis ISU Cluj.

Testările alcoolscopice au reieșit negative.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza