VIDEO: Incendiu la o casă din Vultureni. Intervenția pompierilor a durat mai bine de trei ore

by admin

O casă a luat foc noaptea trecută în localitatea Vultureni. Pompierii au intervenit cu mai multe echipaje și au avut nevoie de câteva ore pentru a stinge incendiul. Până la sosirea salvatorilor însă, acoperișul clădirii a ars în totalitate.

„Apelul de urgență a venit la ora 02:32, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă de mare capacitate, precum și autoscara. Preventiv a fost trimis și un echipaj SMURD. Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că acoperișul casei era ars în totalitate. În plus, din cauza flăcărilor puternice, a căzut tavanul de la două camere, o bucătărie și baie, suprafața afectată fiind de aproape 150 mp. 

Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, iar locatarul a reușit să iasă afară la timp. În paralel cu stingerea incendiului, pompierii au reușit protejarea imobilelor din vecinătate. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la coșul de fum necurățat și izolat necorespunzător. Forțele noastre au revenit la unitate în jurul orei 05:55”, a transmis ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

VIDEO: Incendiu la o casă din Vultureni. Intervenția pompierilor a durat mai bine de trei ore – Revista Presei 01/06/2023 - 11:45

[…] post VIDEO: Incendiu la o casă din Vultureni. Intervenția pompierilor a durat mai bine de trei ore appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]

Raspunde

Comenteaza