VIDEO: Coliziune pe centura Vâlcele- Apahida. Patru persoane au ajuns la spital

by admin

Un accident de circulație a avut loc luni dimineața, în jurul orei 8:50, pe centura Vâlcele- Apahida. Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism în vârstă de 36 de ani, din comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa pe centură înspre Vâlcele, a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 50 de ani, din Turda, pe sensul opus de mers.

În urma impactului cei doi conducători au fost transportați la o unitate medicală pentru îngrijirii de specialitate, alături de alte două persoane, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, nerezultând prezența alcoolului în aerul expirat.

„Două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și două echipaje SAJ au intervenit în această dimineață pentru a acorda asistență medicală de urgență persoanelor implicate într-un accident rutier produs pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida. Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 7.30, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit două autoturisme avariate și două persoane încarcerate într-unul dintre acestea.


S-a acționat imediat cu utilajele hidraulice și echipamentele speciale pentru a asigura accesul la victimele rămase blocate în autoturism și pentru a fi evacuate fără agravarea leziunilor suferite. Cei doi bărbați descarcerati, dintre care unul prezenta multiple traumatisme și o stare generală gravă, au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Alți doi bărbați au fost consultați la fața locului și au fost transportați la spital pentru investigații de specialitate. Aceștia prezentau afecțiuni ușoare”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza