VIDEO: Camion răsturnat în localitatea Gheorgheni. Șoferul a rămas blocat în cabină

by admin

Un accident de circulație a avut loc vineri după-amiaza, în apropierea localității Gheorgheni. Un camion s-a răsturnat pe marginea drumului, iar șoferul a rămas blocat în cabina autovehiculului. Pompierii au intervenit de urgență, cu o autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj de ambulanță.

„Salvatorii au găsit camionul răsturnat în afara părții carosabile, la circa 30 de metri m față de aceasta, iar șoferul încarcerat și cu capul prins între caroseria camionului și sol.

Pompierii au acționat pentru a stabiliza și ridica autovehiculul, astfel încât să nu agraveze leziunile bărbatului de circa 60 de ani, după care au acționat pentru descarcerarea și extragerea bărbatului din cabina camionului”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Bărbatul a primit îngrijiri la fața locului, apoi a fost transportat la spital. El era conștient, dar a suferit multiple traumatisme.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza