Victorie importantă pentru ”U” Cluj în meciul cu Sepsi OSK! Sabău: ”Avem jucători cu valoare. Toți se simt ca într-o familie”

by Christian Suciu

Universitatea Cluj a obținut victoria în meciul jucat în ultima partidă disputată pe teren propriu în compania lui Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în cea de-a 12-a etapă a Superligii. Triumful ”Șepcilor Roșii” s-a datorat golului marcat de Dan Nistor dintr-un penalty obținut chiar de veteranul formației clujene. În urma victoriei echipa lui Sabău a urcat până pe locul 8 în clasament cu 15 puncte obținute.

” Mă bucur foarte mult că jucătorii care au avut probleme au intrat, mă bucur pentru ei. Vom deveni o echipă competitivă, o echipă frumoasă.

Nu e uşor pentru că şi Sepsi avea nevoie de victorie şi este o echipă agresivă. Este o victorie şi am doar cuvinte de laudă pentru jucătorii mei. Dacă vom continua aşa sunt sigur că vom face o echipă bună.

Mai avem de făcut unele retuşuri, mai trebuie să verticalizăm, dar sunt nişte lucruri pe care putem să le antrenăm.

(n.r. clasarea din acest moment) Avem jucători cu valoare. Avem tineri buni şi jucători cu experienţă care s-au implicat. Aproape toţi se simt ca într-o familie aici.”, a transmis Ioan Ovidiu Sabău la flash-interviurile din urma partidei.

Golgheterul surpriză al studenților, Dan Nistor, l-a egalat pe Aurelian Chițu în topul celor mai buni marcatori din actuala stagiune. Acesta s-a arătat mulțumit de atmosfera din vestiar și de implicarea antrenorului său în organizarea clubului clujean.

”Suntem bucuroşi, e prima victorie acasă. Am întâlnit o echipă mega defensivă, mai aveau un pic şi se apărau cu banca de rezerve. A fost greu să-i desfacem, dar e o victorie foarte importantă, ne dă moral.

Nu-i dau cu trafaletul, cum zicem noi, nu-l perii, dar revenirea domnului Sabău ne-a ajutat foarte mult. Se pune la mintea noastră, e cu noi tot timpul, ne încurajează, ăsta e plusul nostru. Mă simt bine, dar e mai puțin important cine marchează. Mi-aş fi dorit să nu vină pauza, dar asta este.”, a declarat Dan Nistor la finalul meciului de pe Cluj Arena.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza