Victorie clară pentru CFR în ”Derby de Cluj”! ”Șepcile Roșii” au pierdut la o diferență de 4 goluri

by Christian Suciu

CFR Cluj a câștigat la scorul de 4-0 meciul împotriva rivalei Universitatea Cluj disputat pe teren propriu în cadrul etapei cu numărul 21 din Superligă. Echipa lui Mandorlini a reușit să obțină prima victorie în campionat după o pauză de 2 luni la capătul unui meci în care ”feroviarii” au punctat prin Karlo Muhar, Daniel Bîrligea și Philip Otele (dublă).

Gazdele au deschis scorul în minutul 2 după o fază fixă executată de Mario Camora și finalizată de croatul Muhar printr-o lovitură de cap. Spre finalul reprizei, ”feroviarii” au dus scorul la 2-0 prin golul lui Daniel Bîrligea intrând la pauză cu un avantaj de 2 goluri.

Echipa lui Sabău și-a creat mai multe ocazii de a marca în debutul reprizei secunde prin Ianis Stoica, ce a trimis puțin pe lângă poarta lui Sava în minutul 52, dar și prin italianul Fossati ce a lovit bara zece minute mai târziu. Ocaziile ratate s-au răzbunat pe alb-negrii iar Philip Otele a dus scorul la 4-0 cu o ”dublă” în minutele 77 şi 86. Scorul ar fi putut crește în favoarea gazdelor însă bosniacul Luka Juricic nu a reușit să profite de o eroare a lui Iliev și a călcat pe minge încercând să intre cu ea în poartă.

Antrenorul CFR-ului, Andrea Mandorlini, a trecut cu succes de ultimul test important pentru echipa sa în acest an și a oferit prin performanța echipei sale, un mesaj clar contestatarilor în ceea ce privește continuitatea sa pe banca CFR-ului.

”Am câştigat în această seară un meci important, meritat, pentru că am marcat şi puteam să marcăm mai multe goluri. A fost un răspuns bun din partea echipei mele.

Suntem bucuroşi că am reuşit să câştigăm ambele derby-uri şi să marcăm 8 goluri. Ştiu că noi facem o treabă bună aici şi cred că meritam mai mult pentru ceea ce am arătat în ultimele partide.

Rămâne munca mea, cea de antrenor, eu sunt mulţumit. Urmează vacanţa de Crăciun, vom merge acasă. Sunt mulţumit de ceea ce am realizat, dar nu sunt fericit că au fost discursuri care nu mi-au căzut bine.”, a declarat în urma partidei, tehnicianul italian în vârstă de 63 de ani.

La polul opus, antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, s-a arătat extrem de nemulțumit de prestația jucătorilor săi ce au înregistrat a doua înfrângere consecutivă în ultimele 5 meciuri. Fostul component al ”Generației de Aur” și-a asumat înfrângerea și a transmis un mesaj conducerii clubului să caute, dacă consideră, un alt antrenor principal potrivit cerințelor clubului.

”Un alt tip de om, un alt antrenor, cu alte calităţi, o să vorbesc cu conducerea, dar nu ar fi rău să se gândească la alta varitantă. Nu rezultatul, a fost echipa mult mai bună, are jucători de calitate, mult mai puternică decât noi.

Nu am arătat cum trebuie şi sunt principalul vinovat. E diferenţă de valoare, de pregătire fizică, de valoare, s-au motivat, unii dintre jucători încă sunt timizi, fricoşi când trebuie să ia decizii.

(n.r. dacă a spus şi jucătorilor că vrea să plece) Le-am spus acelaşi lucru, că le mulţumesc, le doresc o vacanţă frumoasă, au calitate, nu cum au arătat astăzi. Ar fi bine să ia în calcul conducerea o schimbare a antrenorului.

E o decizie care, aşa am spus, conducerea trebuie să se gândească şi la altă variantă de antrenor, nu e momentul să plec, dar sunt lucruri care nu merg bine şi e bine să luăm în calcul şi varianta asta.”, a declarat în urma meciului din Gruia, antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza