Vasile Dîncu: „Nu există date că va exista un atac în Republica Moldova”

by Oana Spiru

Ministrul român al Apărării a declarat marți seară, într-o intervenție la Digi24, că datele actuale nu indică un „pericol iminent” privind un atac asupra Republicii Moldova, precizând că autoritățile române țin legătura cu cele de la Chișinău. Vasile Dîncu a vorbit și despre amenințarea nucleară a Moscovei, despre care spune că a rămas la nivel de retorică a propagandei: rachetele „nu sunt pregătite pentru a fi amorsate”.

„Ceea ce se întâmplă în Transnistria – este adevărat, au fost doar patru evenimente în trei zile, patru evenimente izolate în Transnistria. Nu arată acestea un pericol iminent, şi astăzi am comunicat şi noi cu autorităţile din Republica Moldova, au anunţat şi public: nu există date că va exista un atac în Republica Moldova, însă faptul că se încearcă căutarea unor motive de intervenţie sigur că nu este de natură să ne lase reci acest lucru. Autorităţile din Republica Moldova spun că situaţia este sub control, ei ţin legătura şi cu ucrainenii”, a declarat Vasile Dîncu marţi seară, la Digi24.

Despre amenințarea nucleară: „Nu s-au făcut mişcări”

Conform digi24.ro, el a făcut referire și la amenințările nucleare care vin dinspre Moscova, arătând că deocamdată acestea reprezintă doar un discurs al propagandei dure a lui Vladimir Putin.

„Ceea ce observă toţi, inclusiv analiştii ruşi care sunt mai lucizi, este următorul lucru: toate aceste insuccese de pe front au încercat să fie transferate şi rezolvate printr-o creştere a retoricii nucleare, pentru că, au observat şi specialiştii NATO că de fapt această retorică nucleară este una care este susţinută mai ales de către cei mai tari propagandişti ai lui Putin, ceilalţi sunt mai rezervaţi”, a mai afirmat Vasile Dîncu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza