Valeriu Gheorghiță: “Am intrat în valul IV al pandemiei” / “Din septembrie ar putea începe vaccinarea cu cea de-a treia doză anti-Covid”

by admin

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul-colonel Valeriu Gheorghiță, a anunțat că este foarte probabil ca din luna septembrie să fie administrată cea de-a treia doză pentru personalul medical, pentru persoanele cu boli cronice și pentru cele care au peste 65 de ani. Totuși, persoanele care au trecut prin boală și au beneficiat și de două doze de vaccin nu vor mai primi a treia doză.

“Există discuții în momentul de față legat de administrarea rapelului, sau cum este cunoscut, ca cea de-a treia doză, la persoanele care au un risc crescut de expunere: personalul medical, social și persoanele care se află în evidență cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta peste 65 de ani. Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a explicat Valeriu Gheorghiță în cadrul unei conferințe de presă.

Persoanele care au trecut prin boală și au beneficiat de două doze de vaccin nu vor mai fi nevoite să-și administreze cea de-a treia doză: “Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de-a treia doză, având în vedere că trecerea prin boală este un element important în activarea răspunsului imun”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Aceste afirmații au fost făcute de pe urma numărului mare de infectări cu varianta Delta din România. În ultima săptămână au fost înregistrate 26 de noi cazuri de infecție cu această tulpină. Totodată, numărul deceselor a crescut la 5, toate la persoane nevaccinate.

Până în 25 iulie au fost înregistrate 127 de cazuri cu varianta Delta, a explicat Gheorghiță: “Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu variantă Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la peste 6,8%, în săptămâna 29. Am observat o creștere de circa 5 ori a numărului de cazuri confirmate cu variantă Delta”.

El a precizat că 42 de cazuri, adică 33%, nu au legătură epidemiologică cu focarele, ceea ce poate însemna că există transmitere comunitară.

Cele mai multe cazuri, 31, au fost înregistrate în București, urmat de Argeș (23), Ilfov (19) și Bacău (17).

Te-ar putea interesa si

Comenteaza