Vaccinul gripal pentru sezonul 2026-2027 a ajuns în farmacii. Medicii spun că au apărut deja și primele cazuri de gripă, pe fondul începerii școlii și al schimbărilor de temperatură.
Procedura este simplă: pacientul este consultat, iar dacă se încadrează în criteriile de compensare, medicul eliberează rețeta. Vaccinul este ridicat din farmacie și apoi administrat în cabinet, unde medicul explică și beneficiile imunizării.
„Vaccinul a ajuns în farmacii și deja avem primele cazuri pozitive de gripă, odată cu începerea școlii și cu schimbarea temperaturilor. Oamenii vin la cabinet, îi consultăm, le explicăm beneficiile vaccinării, eliberăm rețeta în funcție de criteriile de compensare sau gratuitate, iar după ce pacientul ridică vaccinul din farmacie îl transportă respectând <<lanțul frigului>> și il administrăm”, spune dr. Ioan Mureșan, medic de familie.
Vaccinarea poate fi făcută încă de acum. Pentru sezonul gripal sunt disponibile mai multe variante de vaccin. Copiii cu vârste între 2 și 18 ani pot beneficia de vaccinul administrat nazal, fără injecție. Există și vaccinul antigripal injectabil, care poate fi administrat începând de la vârsta de 6 luni.
Pentru persoanele vârstnice există și o formulă cu doză mai mare. Recomandările privind tipul de vaccin se stabilesc în funcție de vârstă și de situația medicală a fiecărui pacient.
Cine beneficiază de vaccin gratuit sau compensat?
Vaccinul antigripal este compensat în funcție de categoria în care se încadrează pacientul. Copiii și adolescenții până la 18 ani, gravidele, persoanele de peste 65 de ani, personalul medico-sanitar și persoanele cu anumite afecțiuni cronice beneficiază de compensare de 100%, în condițiile prevăzute de sistemul de asigurări de sănătate. Pentru persoanele între 45 și 65 de ani, fără boli cronice, compensarea este de 50%.
„Este important ca oamenii să nu aștepte să înceapă valul de gripă pentru a se vaccina. Vaccinul se poate face de acum, Avem deja primele vaccinări în cabinet și îi încurajăm pe pacienți să se informeze și să discute cu medicul de familie despre vaccinare”, explică dr. Ioan Mureșan.
Vaccinarea antigripală este recomandată anual, iar răspunsul imun se dezvoltă, în general, în aproximativ 10–14 zile după administrare.

este parte a