Un spațiu UMF, destinat izolării studenților pozitivi. Cum funcționează al II-lea semestru pentru viitorii medici

by Oana Spiru

La nivel național, mai multe universități au înceaput semestrul al II-lea cu prezenţă fizică alternativă a studenţilor. Printre acestea se numără și Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj care a reușit să stabilească modularizarea programului de lucru astfel încât să se respecte toate măsurile de protecție. După două săptămâni de prezență fizică au apărut și cazuri de Covid-19 în rândul studenților, dar conform rectorului UMF, Anca Buzoianu, s-au aplicat toate măsurile legale privind ancheta epidemiologică, contacți, izolare. Totodată, unul dintre spațiile universității este destinat izolării studenților pozitivi. Dacă un caz este pozitiv, inclusiv din cămin, acesta este izolat în spațiul special amenajat.

„Este un învățământ cu totul și cu totul specific. Avem partea practică foarte importantă și am căutat soluții prin care să putem să îi trimitem la pacienți prin soluții alternative. Rotație, semigrupe. S-a lucrat foarte mult la treaba asta pentru că avem 7.000 de studenți. A trebuit planificat să nu fie prea mulți în același timp într-un loc, să se respecte toate măsurile de distanțare și de protecție necesare. Am investit sume mari în echipamente de protecție și în dezinfectanți. Până la urmă, cel mai greu a fost realizarea acestui orar modular care să permită accesul în spitale fără să se producă înghesuială și suprapuneri. Până acum merge bine”, declară rectorului UMF, Anca Buzoianu, pentru Servus, Cluj!

UMF a fost un model de gestionare a pandemiei prin faptul că a existat posibilitatea de testare în masă.

„De fiecare dată când am depistat un caz am făcut anchetă epidemiologică și am testat toți contacții. Așa am putut să împiedicăm răspândirea și între studenți și între persoanlul didactic și administrativ”, mai spune rectorul UMF.

Studenții se bucură că într-un final pot pune în practică ceea ce invață la cursuri.

„Revenirea în spital a fost cel mai necesar lucru pentru noi, studenții de la medicină. Degeaba citeam, învățam, dacă nu putea să vedem pe pacient. A fost foarte greu și epuziant să facem totul singuri, doar online. Suntem puțini bulversați de noul orar, dar încercăm să ne obișnuim, să facem față”, spune un student UMF.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza