Un șofer clujean a fost prins transportând o cantitate nedeclarată de lemne

by Christian Suciu

Un clujean în vârstă de 33 de ani din comuna Mărgău a fost prins de către polițiști transportând o cantintate de lemne mai mare decât cea declarată în acte. Un dosar enal a fost deschis pe numele acestuia iar materialul lemnos a fost confiscat de forțele de ordine.

” În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta transporta în autocamion o cantitate mai mare de material lemnos decât cea menționată în documentele de însoțire și proveniență, respectiv o diferență de 2,68 mc, în valoare de 1.250 de lei. Cantitatea a fost reținută în vederea confiscării și predată reprezentanților din cadrul Ocolului Silvic Huedin, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional.

De asemenea, la controlul remorcii, polițiștii au constat o diferență între cantitatea de material lemnos transportată și cea menționată în actele de însoțire și proveniență, respectiv în acte fiind înscrisă cantitatea de 14,36 mc, iar pe remorcă fiind măsurată de către personalul silvic o cantitate de 25,67 mc.

Astfel că, diferența de cantitate de 11.31 mc, în valoare de 5.655 a fost reținută în vederea confiscării și predată în custodia organelor silvice din cadrul Ocolului Silvic Huedin, iar remorca în valoare de aproximativ 15.000 de euro a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii conform căreia transportul materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documentele specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței acestora.” au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza