Un nou sezon de KineDok, la Biblioteca “Octavian Goga” Cluj. Vezi când va începe cea de-a șasea ediție

by admin

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj invită publicul interesat la un nou sezon KineDok powered by One World Romania. În data de 23 septembrie 2021 începe cea de-a șasea ediție a programului european KineDok cu multipremiatul documentar „Acasă” (România, 2020, 86’), ce va fi proiectat la Secția de artă a bibliotecii, de la sediul central, etaj V est, de la ora 19.00.

KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în șapte țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Polonia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele șapte ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

Povestea documentarului “Acasă”

„Acasă” spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcărești – primul parc natural urban din România. Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viață în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei. Pe măsură ce membrii familiei fac eforturi să se conformeze regulilor civilizației moderne, încercând să păstreze în același timp legătura cu natura și armonia dintre ei, apar întrebări legate de locul lor în lume și felul în care poate arăta viitorul pentru fiecare. Radu Ciorniciuc urmărește cu empatie povestea unei familii care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății.

Organizator local: Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj

Online: festival-oneworld.ro | kinedok.net

Te-ar putea interesa si

Comenteaza