Un minor a fost lovit mortal pe spațiul carosabil al unei străzi din Gherla

by Christian Suciu

Un minor în vârstă de numai 14 ani a suferit un accident rutier fatal în timp ce se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă a unui drum aflat pe raza municipiului Gherla, între localitățile Bont și Nicula. Echipajul medical ajuns la fața locului a încercat să-l salveze pe acesta prin manevre de resuscitare însă fără rezultat. Șoferul în vârstă de 25 de ani ce se afla la volanul autoturismului care a intrat în coliziune cu victima minoră a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a ieșit negativ.

” La data de 9 decembrie, în jurul orei 17.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Gherla au fost sesizați despre faptul că pe DJ 109D, între localitățile Bont și Nicula s-a produs un accident rutier, rezultând rănirea unui minor. În cadrul cercetărilor preliminare efectuate la locul accidentului s-a stabilit că autoturismul condus din direcția Sic către Gherla de un tânăr de 25 de ani, din municipiul menționat, a accidentat un minor în vârstă de 14 ani, din județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers. La locul accidentului, echipajul medical i-a aplicat manevrele de resuscitare minorului, însă, din nefericire, a fost declarat decesul acestuia” au informat reprezentanții IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza