Un camion cu termopane a fost cuprins de flăcări în Dej! Flăcările au prins putere din cauza vopselurilor și diluanților

by Christian Suciu

Pompierii clujeni s-au luptat vreme de 3 ore cu flăcările unei camionete ce transporta termopane în municipiul Dej. Flăcările au căpătat amploare în urma contactului cu diluanții și vopselurile aflate în autoutilitară. Cauza incendiului conform reprezentanților ISU a fost scurgerea unui recipient cu diluant peste toba încinsă.

”Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit cu o autospecială pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o autoutilitară pe strada Baia Mare din municipiul Dej. În momentul sosirii la locul solicitării flăcările se manifestau cu putere, fiind alimentate de materialele combustibile transportate în bena autoutilitarei. Printre acestea s-au găsit mai multe recipiente care conțineau diluanți și vopsele, substanțe ce au amplificat arderea.

Din fericire, nu au fost persoane rănite în urma acestui eveniment, iar pompierii au reușit să limiteze extinderea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite. Operațiunile de stingere și de readucere a stării de normalitate au durat cca trei ore, fiind necesară descărcarea tutor materialelor din bena autoutilitarei pentru a stinge focarele ce ardeau mocnit și eliminarea recipientelor cu diluanți sau vopsele din apropierea acestora.” a comunicat ISU Cluj

Te-ar putea interesa si

Comenteaza