“U Cluj” vine cu noutăți înaintea derby-ului cu UTA din Cupa României. Fotbaliștii vor îmbrăca echipamentele de joc în ediție limitată, iar suporterii au posibilitatea achiziționării biletelor de solidaritate

by admin

Faza optimilor din Cupa României vine cu un duel de tradiție pentru Universitatea Cluj, împotriva celor de la UTA Arad. Partida va fi evidențiată și de echipamentele de joc în ediție limitată pe care fotbaliștii le vor purta în teren și care, apoi, vor ajunge în colecțiile celor mai fideli suporteri ai Universității. Meciul se va disputa miercuri, 10 februarie, de la ora 17:15, pe stadionul Cluj Arena.

Pentru acest meci special, au fost realizate o serie de 20 de tricouri ediție limitată: “Tricourile au un design “vintage”, sunt integral alb-negru și sunt individualizate cu mesaje cunoscute din Peluza Șepcile Roșii, printre care “Cluj-Napoca suntem noi”, “De su’ Feleac noi venim”, “Mamă, te iubesc, dar nu ca pe U” și altele”, se arată într-un comunicat al conducerii clubului.

Ba mai mult de atât, pentru acest derby de tradiție, FC Universitatea Cluj va pune în vânzare bilete de solidaritate, ce vor putea fi achizitionate online pe www.fcucluj.ro. Biletul costă 10 lei indiferent de zona locurilor de pe stadionul Cluj Arena. Fiecare posesor de bilet va intra în tragerea la sorți pentru câștigarea unuia dintre cele 20 de tricouri ediție limitată ce vor fi purtate de fotbaliștii lui Costel Enache. În tombolă vor intra și toți cei care au achiziționat abonamente pentru sezonul 2020/2021. De asemenea, biletele pot fi achiziționate și fizic din magazinul de la Cluj Arena, dar și de la standul din incinta Iulius Mall.

S-au scris 91 de capitole până acum în istoria înfruntărilor dintre FC Universitatea Cluj și UTA Arad. Au fost marcate 256 de goluri. ”U” a înscris de 127 de ori în poarta arădenilor, a primit 129 de goluri, reușind să câștige 34 de meciuri. 16 jocuri s-au încheiat la egalitate, iar de 41 de ori balanța s-a înclinat în favoarea arădenilor.

Cele două formații s-au întâlnit de 63 de ori la nivel de primă ligă. Din acestea, doar cinci partide s-au încheiat cu un scor alb. Cele mai facile victorii pe care le-a reușit Universitatea Cluj în fața UTA-ei în primul eșalon au fost un 5-1 în stagiunea 1959/1960 și un 4-1 în 1962/1963. În istoria recentă, “studenții” au reușit câteva victorii la scor în fața arădenilor și în Liga a II-a. ”U” se impunea cu 4-0 pe teren propriu în sezonul 2008/2009 și repeta același scenariu, în deplasare, la sfârșitul lui 2018.

În Cupa României, ”U” a dat de patru ori peste UTA. Prima întâlnire din Cupă nu a fost una de bun augur pentru „studenți”, care erau eliminați în a doua fază a competiției, după un 2-3 în 1948. În 1950 și 1953 tot “Bătrâna Doamnă” a avut câștig de cauză. Alb-negrii au triumfat pentru prima dată în Cupă contra arădenilor în 1971. Pe 24 martie a acelui an, ”U” se impunea cu 2-0 pe vechiul „Ion Moina” și trecea în faza sferturilor de finală.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza