U-BT Cluj s-a întors în forță în campionatul intern! Clujenii au învins-o pe SCM Timișoara cu 83-59

by Christian Suciu

U-BT Cluj a revenit cu poftă de joc în campionatul intern și a câștigat fără dificultăți meciul din deplasare împotriva lui SCM Timișoara cu scorul final de 83-59. Studenții rămân pe prima poziție a Grupei A din Liga Națională de Baschet cu 15 victorii și o singură înfrângere în cele 16 jocuri disputate.

Deși n-au putut miza pe Stipanović și Meindl, clujenii au avut intensitate încă din primele minute, astfel că ne-am desprins la 2-7. Timișorenii au egalat, apoi chiar au condus cu 15-10, dar am răspuns printr-un parțial de 0-9, concretizat prin slam dunk-ul lui Jones. JJ a anunțat astfel o seară productivă și a pus probleme în permanență defensivei adverse. În sfertul al doilea am mers la 13 puncte grație reușitei lui Kasey Shepherd și nu am mai cedat. U-Banca Transilvania a condus inclusiv cu 25 de puncte, așa că a repurtat un nou succes în Liga Națională.

Din punct de vedere statistic, alb-negrii au înregistrat un procentaj de 72% la aruncările din interiorul semicercului, 21% de la mare distanță și 80% de la linia de pedeapsă. Totodată, campionii României au contabilizat 42 de recuperări și au distribuit 16 pase decisive. 

” Îmi place cum am jucat tot meciul. Am avut o mentalitate corectă, ne-am apărat foarte bine și nu am lăsat coșuri ușoare. Acesta era unul dintre obiectivele noastre. Mi-a fost puțină teamă de acest meci deoarece am evoluat fără doi jucători fizici. În plus, am revenit după o perioadă lungă în care nu ne-am putut antrena tot timpul 5/5. Îi felicit pe băieți pentru modul cum au evoluat în această partidă. Urmează un meci greu cu Voluntari și trebuie să ne recuperăm pentru a fi apți. ” a declarat în urma partidei, antrenorul U-BT Cluj, Mihai Silvășan.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

U-BT Cluj s-a întors în forță în campionatul intern! Clujenii au învins-o pe SCM Timișoara cu 83-59 – Revista Presei 02/03/2023 - 10:12

[…] post U-BT Cluj s-a întors în forță în campionatul intern! Clujenii au învins-o pe SCM Timișoara cu… appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]

Raspunde

Comenteaza