“Traversarea Tarniței” continuă și anul acesta. Vezi în ce constă COMPETIȚIA și până când se mai pot înscrie doritorii

by admin

Evenimentul ajuns deja o tradiție “Traversarea Tarniţei”, se află la cea de a 14-a ediţie și va avea loc, în data de 25 iulie pe lacul Tarnița din județul Cluj. Înscrierile continuă pe site-ul organizatorului până sâmbătă, 24.07. la ora 16:00 (www.club-orca.ro), iar Clubul Orca se aşteaptă la un număr de 50 de participanţi pentru evenimentul de înot. Aceast traseu ramâne cursa de înot în ape deschise aleasă în special de înotătorii pasionați de munte și de mișcarea în aer liber.

“Competiţia va consta în proba de parcurgere înot a distanţei 6500 m reprezentând lungimea lacului Tarniţa. Startul probei de 6500 m se va da in ziua de duminică, 25 iulie, de la debarcader la ora 10. Timpul limită de parcurgere a distanţei este de 3 ore.

Datorită temperaturii scăzute a apei în Lacul Tarniţa, organizatorii recomandă purtarea costumului de neopren pentru evitarea hipotermiei. Siguranţa înotătorilor va fi asigurată de numeroase caiace şi un echipaj de salvare care va fi prezent ca de obicei la acest eveniment.

Participanţii vor fi împărţiţi pe 7 categorii de vârstă: sub 20 de ani, 20-29, 30-39, 40-49, 50-59, 60-69, 70 de ani şi mai mult, iar premierea se va face separat.

În prezent sunt înscriși 45 concurenți. În acest an avem onoarea de a avea înotători de excepție atât din România cât și din afara țării. Cel mai vârstnic participant la editiile precedente ale acestui eveniment are 69 ani și cel mai tânăr doar 10.

Publicul este invitat să asiste şi să-i încurajeze pe participanți urmărind evenimentul din zona de start (debarcader/coada lacului) precum şi de pe malul lacului din puncte care vor fi marcate de către organizatori”, au transmis reprezentanții competiției.

Traversarea Tarniţei este prima competiţie de înot în ape deschise (Open Water Swimming) din România, eveniment care a luat ființă în 2007 când la start se adunau 14 sportivi curajoşi, toţi reuşind să termine cursa.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza