Te poți testa gratuit pentru Covid-19 în farmaciile din Cluj?

by Oana Spiru

Pentru a creşte ritmul de depistare a persoanelor infectate cu COVID, Ministerul Sănătăţii a demarat, din luna mai a acestui an, o campanie de testarea rapidă antigen în farmacii. Conform unui ordin emis de ministrul Sănătăţii, farmaciile „pot prelua teste antigenice rapide de la Ministerul Sănătății, cu titlu gratuit”, prin direcțiile de sănătate publică. Testele sunt gratuite dar manopera se plătește, fiecare farmacie care testează și-a stabilit o manopera.

„Fiecare farmacie și-a făcut o situație a consumului de materiale. Este un serviciu pe care noi îl prestăm ca să degrevăm sistemul de sănătate în situația aceasta specială, cu testul gratuit, dar testarea nu este gratuită. Noi am făcut o propunere când ordinul 644 a fost în dezbatere publică. Pentru a evite orice fel de probleme, discuții și confunzii am propus să fie decondat, lucrul acesta nu s-a făcut și atunci s-a lăsat la alegerea fiecărei farmacii”, explică președintele Colegiului Farmaciștilor Cluj, Elena Dinte.

Conform Ministerului Sănătății la nivelul județului Cluj sunt 13 farmacii în incluse în program. Totuși, dintre cele 13 farmacii menționate nu toate dispus de acest serviciu.

„Momentan nu avem teste, poate după-masa o să primim. Nu am primt încă testele. Trebuie să vină și persoana care face testul. Încă nu s-a dat drumul că nu am primit nici softul”, spune o tânără farmacistă.

Farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 din nazofaringe. În urma efectuării testării, farmaciile emit un buletin de testare, semnat electronic, pe care îl comunică persoanei testate. De asemenea, au obligația de a raporta către direcțiile de sănătate publică județene rezultatele tuturor testelor efectuate și situaţia stocurilor.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza