Târgul Masteratelor îi așteaptă pe absolvenții facultăților și pe studenții în an terminal din Cluj pentru a-i ajuta în găsirea unui viitor academic potrivit!

by Christian Suciu

Târgul Masteratelor realizat cu sprijinul OSUBB Cluj-Napoca și CSUBB se va desfășura în următoarele două zile la Cantina din cadrul Complexului Studențesc Hașdeu unde studenții în an terminal precum și absolvenții instituțiilor de învățământ superior clujene vor avea ocazia de a primi orientare în privința viitorului lor academic din partea reprezentanților a 17 facultăți din cadrul UBB Cluj.

Participanții vor putea afla informații în legătură cu programele de masterat ale facultăților UBB ce pot incude modalitatea și criteriile de admitere, perioada de înscriere, cuantumul taxei, limbile de predare, bursele oferite. De asemenea, studenții indeciși asupra viitorului lor academic ar putea parte la un atelier dedicat Orientării Studenților în Parcursul Academic, realizat de către către reprezentanții Centrului de Carieră, Orientare Profesională și Alumni (CCOPA) în data de 25 aprilie 2023 la ora 18:00.

Participanții la evenimentul studențesc sunt așteptați între 24 și 26 aprilie în intervalul orar 11:00-16:00.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza