Târgul Locurilor de Muncă și Orientare în Carieră – peste 800 de locuri de muncă vor fi prezentate în cadrul evenimentului

by Bianca Baraboi

Vineri, 17 Mai 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, organizează Târgul Locurilor de Muncă și Orientare în Carieră 2024, eveniment organizat cu sprijinul ANOFM / FII Informat.

Evenimentul va avea loc în incinta Cluj Arena, între orele 09:00 – 14:00.

Târgul Locurilor de Muncă și de Orientare în Carieră ediția 2024 își propune să reunească, pe de o parte universitățile clujene, (având un parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Tehnică) mediul preuniversitar, împreună cu mediul de business din județul Cluj, prin participarea a 50 de angajatori reprezentativi pentru piața forței de muncă.

Evenimentul la care vă invităm, face parte din categoria măsurilor active de stimulare a ocupării implementate de către AJOFM Cluj, în calitate de Serviciu Public de Ocupare, măsuri destinate corelării cererii și ofertei de pe piața muncii, și se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, elevi, studenți viitori absolvenți, șomeri, persoane care doresc să își schimbe locul de muncă sau care doresc să își îmbunătățească competențele educaționale și profesionale, a transmis AJOFM Cluj.

Peste 25 de agenți economici vor fi prezenți cu standuri expoziționale personalizate. Aceștia vor prezenta aproximativ 800 de locuri de muncă vacante, adresate tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, viitorilor absolvenți, șomerilor, dar și celor care doresc să-și schimbe locul de muncă sau să își îmbunătățească poziția profesională.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza