Tabără pentru persoane cu nevoi speciale la Buscat

by Oana Spiru

Peste 1.000 de persoane cu nevoi speciale vor fi puse pe pârtie în această iarnă, în proiectul celor opt tabere de schi adaptat organizate de Asociația Caiac Smile. Una dintre cele opt tabere se va desfășura în județul Cluj, pe domeniul schiabil Buscat, în perioada 29 ianuarie – 3 februarie, în parteneriat cu Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.

În cadrul taberei de la Buscat, persoane cu diverse forme de dizabilități vor fi învățate și îndrumate să schieze pe pârtie cu ajutorul instructorilor specializați și al voluntarilor, utilizând sisteme de alunecare pe zăpadă care să se plieze nevoilor lor. Circa 15 angajați, voluntari și aspiranți din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și din Formația Salvamont Vlădeasa vor fi implicați în cadrul proiectului alături de monitorii Asociației Caiac Smile.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza